Cum să ne îngrijim pielea uscată pe timpul iernii
Pielea uscată este de invidiat atunci când este tânără. Pori măriți, aspect lucios, impurități ale pielii sunt aspecte care lipsesc pielii uscate. Însă odată cu înaintarea în vârstă, pielea uscată necesită o îngrijire deosebită, deoarece glandele sebacee produc prea puțină grăsime, iar pielea nu este protejată de un strat gros cum este cazul pielii grase.
Toamna, iarna, zăpadă, vânt, ger și piele mai uscată ca niciodată: deshidratarea pielii este de așteptat în această perioadă, însă, pe lângă factorii mai sus enunțați, există și alții, mai puțin evidenți, care pot agrava toate aceste probleme. Cunoașterea lor ne poate scuti de probleme mai serioase.
Parfumurile, fie că vorbim de cele din sticluțe, fie incorporate în diverse produse cosmetice, au potențialul de a irita și sensibiliza pielea deja deshidratată. Așadar, în special în această perioadă (chiar dacă nu vă știți cu alergie la parfum), este bine să optați pentru produse mai puțin sau deloc parfumate. Printre produsele parfumate folosite în mod curent, amintim deodorantul, cremele sau loțiunile pentru corp ori pentru față, produsele demachiante, gelul de dus etc. Riscul de iritație și/sau sensibilizare este prezent pentru toate tipurile de piele.
Cauzele pielii uscate
Pielea produce în mod natural un ulei numit sebum. Atunci când pielea produce prea mult ulei, aceasta poate duce la apariția coșurilor. Cu toate acestea, existența unui anumit nivel de sebum pe piele este importantă pentru a o menține hidratată și pentru a proteja celulele de infecții.
Pielea care nu creează sau nu reaprovizionează suficient sebum poate deveni uscată.
Pielea uscată poate provoca mâncărimi și poate avea un aspect descuamat și plin de umflături sau poate avea pete decolorate. Pielea deshidratată este lipsită de apă și pare ternă sau aspră.
Pe lângă predispoziția ereditară, factorii interni precum extenuarea, stresul, nutriția, consumul de medicamente, de tutun și alcool, joaca și ei un rol. Pielea uscată poate fi însă și un simptom al unei afecțiuni cum ar fi neurodermita, boli renale sau chiar diabet. Printre factorii externi care usucă suplimentar pielea se numără temperaturi joase, aerul ambiental uscat, umiditatea aerului insuficientă, dușurile și băile prea fierbinți și prea dese, îngrijirea nepotrivită, razele UV, aerul bogat în praf și noxe.
Alegeți produsele în funcție de compoziție!
Produsele de igienă a pielii (demachiant, săpun, gel de duș), dar și detergenții și balsamul de rufe pot fi răspunzătoare de agravarea deshidratării, de aceea este foarte important să știm pe baza căror criterii le alegem. Detergenții care curăță foarte intens țesăturile, chiar balsamul de rufe parfumat pot, în anumite circumstanțe, să contribuie la apariția unei eczeme. Alegeți detergenți special concepuți pentru piele sensibilă și folosiți un săpun blând,, o cremă de duș sau un ulei de duș – toate acestea sunt produse care încep hidratarea pielii încă de sub duș, spre deosebire de gelul de dus clasic, parfumat și degresant.
Pași simpli pentru o piele frumoasă și hidratată
Dușul sau baia
Dușurile fierbinți și prelungite sunt de evitat, deoarece amplifică deshidratarea pielii, prin îndepărtarea lipidelor care fac parte din bariera naturală a tegumentului. Uneori, după duș, simțim că „ne ține pielea”, sau ne încearcă o senzație de mâncărime discretă generalizată. Astfel, organismul ne sugerează să facem schimbări în rutina igienei zilnice: dușurile scurte, cu apă călduță ajută pielea să își mențină un anumit grad de hidratare. Cu excepția cazurilor în care se lucrează în medii foarte poluate, singurele regiuni ale corpului care trebuie spălate cu săpun sunt mâinile, picioarele, regiunea inghinală și axilele. Pentru restul corpului, clătirea cu apa este suficientă. Sunt de preferat săpunurile sau gelurile puțin parfumate, cu baze de spălare blândă, care respectă filmul lipidic natural al pielii.
După baie, hidratarea!
Se realizează prin aplicarea unei creme hidratante, pe tenul încă umed. Sunt ideale cremele lejere, cele cu textură mai densă fiind mai potrivite în timpul iernii. Când alegem produse hidratante, este bine să le evităm pe cele parfumate.
Exfolierea regulată
Are ca efect îndepărtarea celulelor moarte de pe suprafața pielii și este benefică. dacă nu exagerăm. Exfolierea insistentă cu diverse accesorii abrazive poate îndepărta filmul lipidic esențial. Pentru pielea uscată și/sau sensibilă, sunt indicate exfoliantele blânde, cu particule abrazive mici, ideal rotunde. O altă soluție este exfolierea chimică, prin folosirea unei creme cu acid lactic.
Predispoziția pentru pielea uscată se poate manifesta de-a lungul întregii vieți, dar o îngrijire adecvată însoțită de evitarea unora dintre factorii agravanți ajută mult la ameliorarea manifestărilor și obținerea unor perioade îndelungate de piele fină, hidratată, plăcută la atingere.